Shihan Hitoshi Kasuya – 9 DAN, Instructor Șef World Shotokan Karate-do Federation
Născut în 1948, Shihan Hitoshi Kasuya este recunoscut la nivel mondial pentru contribuțiile sale semnificative în artele marțiale. Absolvent al cursului de instruire specializată al Japan Karate Association (JKA) în 1973, a demonstrat excelență atât în competiții, cât și în predare. În 1990, a fondat World Shotokan Karate-do Federation (WSKF), unde, în calitate de Instructor Șef, a promovat o abordare inovatoare a Karate-ului Shotokan, integrând dinamica rotațională în tehnici tradiționale. Filosofia sa, care îmbină valorile tradiționale japoneze cu o perspectivă contemporană, a inspirat generații de practici din întreaga lume.
Shihan Mircea Ungurean – 7 DAN WSKF
Shihan Mircea Ungurean este o figură emblematică în dezvoltarea Karate-ului Shotokan în România. Cu o carieră de peste cinci decenii, a fost un pionier în introducerea și promovarea acestui stil tradițional în țara noastră. Elevii săi îl descriu ca pe un mentor dedicat, care a insuflat nu doar tehnici de luptă, ci și valori fundamentale precum respectul, disciplina și autocontrolul. Sub îndrumarea sa, numeroase practici au atins niveluri înalte de performanță, contribuind la răspândirea spiritului autentic al Karate-ului japonez în România.
Cornel Giurgea – 6 DAN FOKS-WSKF, Antrenor Principal și Fondator
Creator de programe de antrenament dedicat cardio-ului și slăbirii, având o experiență de peste 46 de ani în Karate Shotokan . Am avut privilegiul de a învăța direct de la mari maeștri ai artelor marțiale, iar aceste învățături mi-au modelat atât abordarea personală, cât și stilul de predare.
În ultimii 10 ani, am dezvoltat un program inedit de antrenament , un mix de 1,5 ore care combină artele Karate, KickBox și Tai Chi pe care le asociez cu o muzica specifică stilului și a ritmului de antrenament lent (studiu tehnic), în Forta (cu Kime) si Cardio ( 120 bpm). In program sunt si exercitii de s tretching, tehnicile de respiratie , meditatie, tehnici de lovire (pumni, coate, genunchi) si autoaparare
Certificari și mentorat:
- Elev direct al Sensei Mircea Ungurean (8 DAN WSKF), un lider respectat al Karate-ului în România, care mi-a insuflat pasiunea pentru tradițiile și valorile acestui stil: centura neagră 6 DAN FOKS-WSKF (2016 )
- Centura neagră 4 DAN WSKF (2005): acordată de Shihan Kasuya Hitoshi (9 DAN WSKF), unul dintre cei mai influenți maeștri ai Karate-ului mondial.
De-a lungul carierei mele, am lucrat cu oameni de toate vârstele și nivelurile de experiență. Am descoperit că, pentru a obține rezultate durabile, sportul trebuie complet de:
- Un stil de viață activ: Esențial pentru menținerea unei bune condiții fizice.
- Dezvoltare spirituală: Artele marțiale nu se limitează la tehnici, ci implică o creștere personală profundă.
- O nutriție echilibrată: Un factor cheie în sănătatea fizică și în atingerea obiectivelor personale.
Victor Popovici – Senpai
Victor Popovici este un exemplu remarcabil de dedicare și echilibru între viața personală, profesională și pasiunea sa pentru artele marțiale. Centura neagră 1 DAN FOKS-WSKF, Victor a parcurs un drum impresionant în Karate Shotokan, lucrând alături de mine timp de 7 ani, de la centura verde până la obținerea acestui prestigios grad.
Cunoscut pentru seriozitatea și perseverența sa, Victor este muncitor și serios: abordează fiecare antrenament cu un angajament total, căutând mereu să-și depășească limitele.
Oferă un exemplu pozitiv atât în caderul familiilor sale, cât și în relația cu copiii săi, insuflându-le valorile sănătoase și respectul pentru disciplina marțiale.
A reușit să îmbine cu succes pasiunea pentru artele marțiale cu o carieră de succes în industria petrolieră, unde activează ca consultant de înalt nivel .
Victor este nu doar un practicant talentat, ci și un mentor care inspiră prin determinarea și echilibrul său.
Influența și Spiritul Japonez în Karate-ul Shotokan
Acești instructori și practicieni de Karate Shotokan WSKF ( Worls Shotokan Karate Federation) au fost profund influențați de valorile și tradițiile japoneze. Prin dedicarea lor, au reușit să transmită mai departe esența Karate-ului tradițional, punând accent pe dezvoltarea caracterului, respectul față de ceilalți și căutarea continuă a perfecțiunilor. Elevii lor sunt încurajați să adopte aceste principii, integrându-le în viața de zi cu zi și contribuind astfel la menținerea vie a spiritului autentic al artelor marțiale japoneze.